Zeci de mașini de lux au fost distruse în GARAJE subterane din Capitală, după inundațiile de joi seară

Publicat: 14/06/2024, 19:05
Actualizat: 14/06/2024, 19:10

Printre „victimele” fenomenelor meteo extreme de joi noapte din Capitală se numără nu numai vehiculele ai căror proprietari au avut ghinionul să le parcheze sub copaci care au căzut sau lângă imobile cărora vijelia le-a zburat acoperișurile, ci și bolizi de lux, care au costat sute de mii de euro și care nu au avut nicio șansă în fața apelor, deși erau adăpostite în garaje unde un loc costă cel mai probabil alte zeci de mii de lei.

Imaginile surprinse de reporterii Gândul într-una din zonele centrale scumpe ale Bucureștiului arată cum mașinile de lux au ajuns să fie năpădite de noroi și vegetație, aduse de apa care a inundat garajele.

Sunt aproape 30 de mașini, unele la care se vede plafonul, care au daună totală și cel mai probabil vor ajunge la Programul Rabla.

Unele familii din imobilul lovit de furia apelor au chiar și câte două mașini avariate.

Al treilea cel mai mare risc

Autoritățile au raportat sute de incidente la nivel național după evenimentele meteo de joi noapte.

Numai în zona București, unde a fost emis cod roșu, până în această dimineață, ora 10:30, pompierii ISU B-IF au gestionat 504 intervenții  la incidente care au afectat 127 de străzi, 229 de locuințe, gospodării și subsoluri și 97 de autoturisme.

Românii care au o asigurare facultativă a locuinței au început să întocmească dosarul de daună, din informațiile Gândul la nivelul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), organizație care reprezintă 21 de companii de profil, care dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări.

Cea mai mare despăgubire plătită de o companie membră UNSAR în baza unei asigurări facultative de locuință pentru acoperirea pagubelor generate de o furtună produsă anul trecut a depășit 400.000 lei. Suma este de patru ori mai mare față de valorile din anii trecuți. Mai mult, este prima daună achitată de acest nivel pentru riscul de furtună din ultimii 5 ani – severitatea în creștere a acestui fenomen fiind mai mult decât evidentă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Mai mulți români au fost implicați în incendiile de vegetație din Turcia. Panică și haos...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă...
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Doliu național! Marea actriță a României e acum în ceruri: Toți cei mari au fost...
Așa îți protejezi datele din telefon. Durează câteva secunde
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Anda Adam a îmbrăcat rochia de mireasă! Suma uriașă pe care artista a dat-o pentru...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
„Particulele-fantomă” ar putea fi secretul din spatele celor mai grele elemente din Univers
×